Epoca modernă a adus după sine o mare afacere pentru producătorii şi comercianţii de produse alimentare şi un plus de confort pentru consumatori. Dacă acum câteva zeci de ani majoritatea alimentelor proveneau din producţia proprie a individului, iar alimentele erau integral pregătite în casă, astăzi raportul s-a modificat: cea mai mare parte a alimentelor provine din reţeaua de magazine alimentare, iar o buna parte din alimentaţie are la bază produse semipreparate. Producatorii industriali de alimente, pentru a rezista concurenţei existente pe piatţă trebuie să prezinte pe piaţă produse calitativ superioare, adică sa aiba un aspect agreat de client, miros şi gust plăcut şi termen de valabilitate cât mai mare. Dar pentru a satisface aceste deziderate, alimentele sint prelucrate prin înglobarea de aşa-zişi aditivi alimentari (coloranţi, emulgatori, stabilizatori, antioxidanţi, conservanţi, aromatizanţi, etc.) care se regasesc în compoziţia inscripţionată pe ambalaj (dacă ea există) sub forma unor coduri: E 954 (pentru zaharină), E 330 (acid citric), E 250 şi E 251 (nitriţi, respectiv nitraţi din mezeluri) etc. Aceşti aditivi sunt utilizaţi doar cu avizul Ministerului Sănătăţii şi la prima vedere par inofensivi, dar în timp se constată că lucrurile stau cu totul altfel. Spre exemplu zaharina a fost folosită (şi la noi înca mai este) ca îndulcitor pentru diverse preparate hipocalorice. Vreme de mulţi ani s-a crezut că este o substanţă totalmente inofensivă pentru organism, dar cercetari recente au arătat că ea prezintă potenţial cancerigen, ceea ce a făcut ca în multe ţări occidentale să fie recomandată retragerea ei din consum.

Ce sunt de fapt aceşti aditivi alimentari? Cea mai mare parte a lor sunt substanţe chimice de sinteză care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal, nici în cel animal, deci nu ar trebui să facă parte din alimentaţia noastră. Organismul uman, văzut prin prismă biochimică, nu deţine căi metabolice proprii acestor substanţe, iar pe de altă parte, aceste substanţe care sunt obţinute în urma unor reacţii chimice în eprubetă sunt total lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanţele produse de natură le conţin. Din acest punct de vedere, putem spune că aditivii alimentari sunt substanţe moarte, ba mai mult, ei sunt, prin împrumutarea de căi metabolice necesare biotransformării lor în vederea eliminării din organism, consumatori de energie vitală din rezerva proprie a organismului.

Care sunt oare proprietăţile acestor aditivi? Spre exemplu, coloranţii alimentari sunt substanţe de sinteză ale căror molecule au proprietatea de a se fixa ori pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente. Cele mai nocive sunt cele care se fixeaza pe grăsimi, pentru că acestea odată ajunse în organism se vor depune în ţesutul adipos, colorîndu-l, iar mai târziu pot genera diverse probleme de sănătate. Conservanţii sunt substanţe chimice care împiedică dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime vitale a acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare. Nu avem nici o garanţie că aceste fenomene, chiar dacă nu sunt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au loc şi în organismul nostru, undeva la scară moleculară, dar cu efecte grave în timp. în ultima perioadă, pieţele noastre au fost invadate de tot felul de fructe a căror perioadă de coacere este în cu totul alt sezon al anului. în mod normal fructele, în special cele de toamnă, se pot păstra o perioada de timp, dar semnele îmbatrânirii şi degradării lor vor deveni evidente. Cum de totuşi cele din comerţ arată de parcă tocmai ar fi fost luate din pom? Nimic mai simplu: după recoltare, ele sunt tratate cu nişte substanţe care împiedică degradarea lor fizică. Dar ceasul biologic al fructului lucrează în continuare, energiile degradându-se şi fructul devenind o masă vegetală moartă, pe care îmi vine să o asemuiesc cu o bucată de plastic gustos. Daca aceste substante ar rămâne doar pe coaja fructului, nu ar fi nici o problemă, dar ele se absorb în interior, de aici rămânând doar un pas până la pătrunderea lor în organismul nostru. Ştim despre aceste substante ca în doze rezonabile nu au efect toxic vizibil şi imediat asupra organismului uman, dar nu ştim ce efecte pot avea în timp la scară moleculară şi ce boli ascunse ar mai putea favoriza.

O găselniţă alimentară deosebit de interesantă este margarina, despre care se afirmă într-un mod cu totul prostesc că este un produs natural. Este adevărat că la baza procesului de fabricaţie stau uleiuri vegetale, dar nu ştiu cât de natural mai este un produs care este supus unei hidrogenări la cald, în prezenţa nichelului pe post de catalizator. Rezultatul acestui proces este acea masa albă, a cărei structură chimica diferă exact prin caracteristica de bază care face uleiul vegetal mai sănătos decât grăsimea animală şi anume gradul de nesaturare (exprimă prezenţa unor duble legaturi în molecula grăsimilor din uleiul vegetal şi care lipsesc la grasimile animale). Deci diferenţa dintre margarină şi grăsimea animală este doar de origine, organismul uman depunând acelaşi efort energetic pentru metabolizarea amândurora.

Când şi cum vom afla cât de nocivi pentru sănătatea noastră sunt ceilalţi aditivi alimentari, nu ştiu cum să vă spun, dar haideţi să consumăm mai puţină carne mai roşie şi mai fragedă decât este ea în realitate, mai puţine fructe prea arătoase atunci când nu e timpul lor, mai puţine conserve şi alte semipreparate, mai puţine alte găselniţe alimentare şi sigur vom fi mai sănătoşi.

Datorită faptului că articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri şi apoi preluate de alte reviste şi site-uri, fără a specifica originea lor, vă informăm că adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=12 şi este publicat la Active Information Media.