Avem un creier uluitor. Este cea mai complexa structura din universul pe care îl cunoastem. Contine un numar de neuroni mai mare decât numarul stelelor din Calea Lactee - peste 100 de miliarde. Între acesti neuroni exista în cortexul cerebral 60 de trilioane de sinapse, dar s-a calculat ca sunt posibile mai multe conexiuni neuronale (sinapse) decât atomi în întregul Univers.

Datorita numeroaselor circumvolutiuni, suprafata desfasurata a creierului este foarte mare: 2500 cm2. Deoarece necesita o permanenta alimentare cu oxigen si glucoza, creierul este puternic vascularizat. Daca s-ar pune cap la cap lungimea tuturor capilarelor sale, s-ar obtine imensa lungime de 1200 km! În ceea ce priveste lungimea fibrelor nervoase din întregul sistem nervos central, acestea puse cap la cap ar forma un fir în lungime de peste 5 milioane de km! Presupunând ca la nivelul tehnicii actuale s-ar putea realiza un aparat care sa duplice în totalitate functiile creierului nostru, el ar ocupa o suprafata echivalenta cu cea a unei întregi hale de productie!

Creierul controleaza întreaga noastra fiinta, existând proiectii pentru toate functiile fizice si intelectuale ale corpului. Potrivit ultimelor cercetari, memoria s-a descoperit a fi localizata la nivelul întregului creier prezentând o structura de tip holografic, cu alte cuvinte s-a constatat ca memoria nu dispare în urma îndepartarii unor portiuni din creier (extirpari de dimensiunii medii), ea poate disparea însa brusc în cazul îndepartarii unei parti suficient de mari din acesta.

Creierul este format în principal din doua parti: creierul mare sau encefalul si creierul mic sau cerebelul. Activitatea cerebelului este în legatura cu functia motorie involuntara ce implica respiratia, bataile inimii etc. si în general actiunile involuntare care scapa constiintei obisnuite. Creierul mare este format din doua emisfere care sunt unite printr-un organ numit corpul calos (corpus calosum). Aici sunt reprezentate senzatiile, functiile psihice, functia vegetativa si functia motorie constienta.

O descoperire fundamentala a neurostiintei e aceea ca celule nervoase care se activeaza împreuna la un anumit moment, se si interconecteaza. Daca la un moment dat faceti ceva (o actiune), o colectie libera de neuroni va forma ca raspuns o retea. Daca nu repetati ceea ce ati initiat anterior, în creier nu va ramâne nici o urma. Doar atunci când un anumit tip de comportament este reluat mereu si mereu, respectivele celule nervoase dezvolta o conexiune din ce în ce mai puternica, deoarece actioneaza din ce în ce mai usor ca retea.

Daca veti continua sa actionati la nesfârsit apasând butonul de repetare din retelele neuronale, acele obiceiuri vor deveni din ce în ce mai interconectate în creier – deci mai greu de schimbat. Pe masura ce o conexiune este folosita mereu si mereu, ea devine mai puternica si ulterior mai stabila, precum se întâmpla atunci când, într-o poiana, umblând mereu prin acelasi loc, veti da nastere unei poteci batatorite prin iarba. Acest lucru poate fi avantajos, caz în care e numit învatare, dar poate, de asemenea, sa conduca la dificultatea schimbarii unui model comportamental nedorit.

Din fericire este valabil si reversul medaliei: celulele nervoase care nu se mai activeaza împreuna, renunta si la a se mai interconecta. Ele îsi pierd relatia pe termen lung. De fiecare data când întrerupem procesul mental sau fizic obisnuit reflectat într-o relatie neuronala, celulele nervoase si grupurile de celule ce sunt conectate una cu cealalta încep sa înceteze relatia. Conexiunea neuronala slabeste pâna când dispare cu totul. Ce se întâmpla, de fapt, este ca micile dendrite se desprind de unele celule nervoase pentru a se reconecta cu altele, fapt ce permite abandonarea vechilor modele si crearea unora noi.